Filotheia

„Filosof adevărat este cel care, din făpturi, cunoaște pricina făpturilor, sau din cauză – făpturile, în temeiul unirii mai presus de minte și a credinței nemijlocite, în urma căreia nu numai învață, ci și pătimește cele dumnezeiești. Sau iarăși filosof este cu deosebire cel a cărui minte a ajuns la făptuirea, la vederea și la petrecerea cea după Dumnezeu. Dar filosof desăvârșit este cel a cărui minte a dobândit filosofia, sau mai bine zis filotheia morală, naturală și teologică, învățând din cea morală, faptele, din cea naturală, rațiunile, iar din cea teologică, vederea și exactitatea dogmelor. […]

Filolog și filosof propriu-zis e cel ce iubește și cercetează înțelepciunea de aici a zidirii lui Dumnezeu, ca ultimul ei ecou, dar nu se îndeletnicește cu această filosofie cu mândrie, pentru lauda și slava omenească, ca să nu fie iubitor de cele materiale, ci e un iubitor al înțelepciunii lui Dumnezeu, arătată în natură și în mișcarea ei.”

– Sfântul Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, cap 127, Filocalia VII, D. Stăniloae, p. 146.

„Vă asigur că Moise, marele Moise, care este atât de mare datorită înțelepciunii sale, în întreaga lume, și-a exersat gândirea sa în științele Egiptului, și astfel a ajuns la cugetarea Ființei (Fapte 7, 22). Aproape la fel ca el, și la o epocă mai apropiată de a noastră, înțeleptul Daniel din Babilon, se afirmă, a frecventat întâi de toate școala caldeeană, și numai ulterior s-a dăruit studiului chestiunilor dumnezeiești (Daniel 1, 3-7)”

– Sfântul Vasile cel Mare, „Celor tineri, despre folosirea corectă a literaturii grecești”