Părintele Rafail Noica

Trebuie să ne nevoim în ceva ce strămoșii noștri, care erau, cât de cât, apropiați de Dumnezeu, în mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu. Vezi o primejdie: Doamne! Și zici ceva lui Dumnezeu. Vezi un păcat în tine: Doamne, uite ce-i în mine, nu mă lăsa așa! Vezi pe cineva care te supără, și nu te poți împăca cu el: Doamne, spune ceva în inima mea pentru aproapele meu! ș.a.m.d. Chemați-L pe Dumnezeu! Zicem că Iisus Mântuitorul este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om (I Timotei 2, 5). Îndrăznesc să spun că lui Dumnezeu îi place să mijlocească și între om și om. Cheamă-L pe Dumnezeu, Mijlocitor între tine și vrăjmașul tău, între tine și cei cu care te-ai certat, și să vezi, cum spuneam către cineva acum câtăva vreme: Dumnezeu nu există! Nu! Doar se preface! Fă și tu „ca și cum ai crede”, și să vezi cum și Dumnezeu se face „ca și cum există”! Și provocăm „coincidențe” dintr-acelea.

Iertarea

Dragostea iartă celui păcătos. Și acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboață și am cerut iertare, mi-a spus: „Părinte Rafail, ești iertat înainte să ceri; dar dacă ești așa, noi cum putem să trăim cu tine?”