Didahia

Didahia, cea mai veche scriere creștină postbiblică, s-a descoperit în 1873 de mitropolitul Filotei Byrennios, la Biblioteca Sfântului Mormânt din Constantinopol. Manuscrisul datează din anul 1056, fiind scris de Leon „notarul și păcătosul”, însă cei mai mulți cercetători concluzionează, pe baza analizei textului, că acesta provine din primul secol al erei creștine sau de la începutul secolului al II-lea. Ea este contemporană cu Evangheliile lui Matei și Luca, pe care le și utilizează cu regularitate. Fragmente ale Didahiei se găsesc și în limbile coptă și etiopiană. Pentru mai multe informații introductive, vezi aici sau aici. Traducerea pe care am făcut-o mai jos folosește manuscrisul grecesc, care se poate consulta în mai multe locuri (de exemplu, aici sau aici).

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan

Pentru traducerea aceasta am folosit ediția critică a Noului Testament editată de Nestle și Aland (ediția nr. 28). Textele încadrate între paranteze drepte se regăsesc doar în câteva manuscrise și este posibil să fie interpolări  sau comentarii  introduse de scribi. De asemenea, unde erau diferențe importante, am dat și alte variante de traducere între paranteze rotunde, pornind de la alte manuscrise. Traducerea este cvasi-literală și am încercat să folosesc un limbaj cât mai clar și accesibil. Acolo unde apare Logos am lăsat uneori termenul netradus, având în vedere că traducerea obișnuită („cuvânt”) pierde bogăția de semnificații a acestui cuvânt (care mai înseamnă, de exemplu, „rațiune”, și se referă și la a doua Persoană din Sfânta Treime, Dumnezeu Cuvântul/Logosul, care S-a întrupat și S-a făcut Dumnezeu-Omul Iisus Hristos). E o traducere personală, prin care am încercat să mă apropii mai mult de textul biblic, și pe care o public în speranța că vă va fi de folos și vouă.