Sfântul Grigorie de Nyssa

Rostul luminii e să împrăștie întunericul, al vieții, să înghită moartea. Dar întrucât noi am apucat pe un drum greșit îndată ce am fost creați și am căzut în ghearele morții, atunci de ce ni se pare eronată afirmația creștină că însăși Curăția întrupată Se unește cu noi, cei spurcați, Viața cu cei morți, Cârmaciul cu cei rătăciți, toate acestea pentru ca necurăția să se spele, rătăcirea să se îndrepte și cel mort să revină la viață? […]

Sfântul Isaac Sirul

Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău.

Mila e mai de preț decât dreptatea

Mila și judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină lui Dumnezeu și idolilor în același locaș. Mila este potrivnică judecății drepte. Judecata cea dreaptă înseamnă a ține la măsurarea după dreptate. Căci dă fiecăruia după vrednicie și nu pleacă cumpăna sau nu caută la față în răsplătire. Iar mila e durerea mișcată de har, ce se apleacă cu împreună-pătimire și pe cel vrednic de pedeapsă nu-l pedepsește, iar pe cel vrednic de bine îl covârșește cu binele. Dacă mila e proprie bunătății, judecata după dreptate va fi, așadar, proprie răutății, și precum fânul și focul nu pot sta în același loc, așa nici judecata după dreptate și mila nu pot locui împreună într-un suflet. Precum un bob de nisip nu se pune în cumpănă cu o grămadă de aur, așa trebuința de judecata dreaptă a lui Dumnezeu nu se pune în cumpănă, în privința asemănării, cu trebuința de mila Lui.

– Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință

Sfântul Isaac Sirul

Mergând pe firul unor tot mai adecvate reprezentări ale lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au înțeles neputințele și limitele acestui demers. Chiar inventarul – niciodată complet – al numelor lui Dumnezeu nu ar putea asigura o imagine satisfăcător de cuprinzătoare. Iar cunoașterea lui Dumnezeu depășește infinit orice reprezentare, este trans-conceptuală. Iată de exemplu cum sfântul Isaac Sirul remarcă încurcătura umană pe care o resimțim în fața atributelor cu care Îl numim pe Dumnezeu. Astfel, vorbind despre paradoxul existenței dreptății și iubirii la măsuri dumnezeiești, sfântul spune:

Filotheia

„Filosof adevărat este cel care, din făpturi, cunoaște pricina făpturilor, sau din cauză – făpturile, în temeiul unirii mai presus de minte și a credinței nemijlocite, în urma căreia nu numai învață, ci și pătimește cele dumnezeiești. Sau iarăși filosof este cu deosebire cel a cărui minte a ajuns la făptuirea, la vederea și la petrecerea cea după Dumnezeu. Dar filosof desăvârșit este cel a cărui minte a dobândit filosofia, sau mai bine zis filotheia morală, naturală și teologică, învățând din cea morală, faptele, din cea naturală, rațiunile, iar din cea teologică, vederea și exactitatea dogmelor. […]

Filolog și filosof propriu-zis e cel ce iubește și cercetează înțelepciunea de aici a zidirii lui Dumnezeu, ca ultimul ei ecou, dar nu se îndeletnicește cu această filosofie cu mândrie, pentru lauda și slava omenească, ca să nu fie iubitor de cele materiale, ci e un iubitor al înțelepciunii lui Dumnezeu, arătată în natură și în mișcarea ei.”

– Sfântul Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, cap 127, Filocalia VII, D. Stăniloae, p. 146.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Existența sau prezența lui Dumnezeu nu poate fi „demonstrată” prin analiza rațiunilor din lucruri, observă sfântul Maxim, ci doar „crezută”. Afirmația este modernă, și vine în întâmpinarea poziției științifice, aceasta întrucât acceptăm astăzi de a nu putea avea pretenția ca Dumnezeu să se descopere prin investigarea naturii: nu așteptăm „siguranțe” științifice despre Dumnezeu. Dar sfântul Maxim ne avertizează să nu le așteptăm nici în formă teologică, în sensul vreunei „obiectivări”:

„Dumnezeu este însă crezut numai că există, pe baza rațiunilor din lucruri” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice)

Dezamăgire

Dez-amăgire – interesant cuvânt, și de luat în serios! Când suntem dezamăgiți, să ne uităm unde eram amăgiți, și atuncea durerea dezamăgirii va putea deveni un moment al mântuirii noastre, să nu mai fim amăgiți. Deci o putință de a ne lumina.”

– Rafail Noica, „Cultura Duhului”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, p. 114