Mila e mai de preț decât dreptatea

Mila și judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină lui Dumnezeu și idolilor în același locaș. Mila este potrivnică judecății drepte. Judecata cea dreaptă înseamnă a ține la măsurarea după dreptate. Căci dă fiecăruia după vrednicie și nu pleacă cumpăna sau nu caută la față în răsplătire. Iar mila e durerea mișcată de har, ce se apleacă cu împreună-pătimire și pe cel vrednic de pedeapsă nu-l pedepsește, iar pe cel vrednic de bine îl covârșește cu binele. Dacă mila e proprie bunătății, judecata după dreptate va fi, așadar, proprie răutății, și precum fânul și focul nu pot sta în același loc, așa nici judecata după dreptate și mila nu pot locui împreună într-un suflet. Precum un bob de nisip nu se pune în cumpănă cu o grămadă de aur, așa trebuința de judecata dreaptă a lui Dumnezeu nu se pune în cumpănă, în privința asemănării, cu trebuința de mila Lui.

– Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință

Filotheia

„Filosof adevărat este cel care, din făpturi, cunoaște pricina făpturilor, sau din cauză – făpturile, în temeiul unirii mai presus de minte și a credinței nemijlocite, în urma căreia nu numai învață, ci și pătimește cele dumnezeiești. Sau iarăși filosof este cu deosebire cel a cărui minte a ajuns la făptuirea, la vederea și la petrecerea cea după Dumnezeu. Dar filosof desăvârșit este cel a cărui minte a dobândit filosofia, sau mai bine zis filotheia morală, naturală și teologică, învățând din cea morală, faptele, din cea naturală, rațiunile, iar din cea teologică, vederea și exactitatea dogmelor. […]

Filolog și filosof propriu-zis e cel ce iubește și cercetează înțelepciunea de aici a zidirii lui Dumnezeu, ca ultimul ei ecou, dar nu se îndeletnicește cu această filosofie cu mândrie, pentru lauda și slava omenească, ca să nu fie iubitor de cele materiale, ci e un iubitor al înțelepciunii lui Dumnezeu, arătată în natură și în mișcarea ei.”

– Sfântul Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare în acrostih, cap 127, Filocalia VII, D. Stăniloae, p. 146.

Dogmatica empirica - Ioannis Romanides

„Nu există morală creștină. În teologia ortodoxă există nevoință, care-i terapeutică. Nu există morală în sensul de morală filosofică, care i-a dominat atâtea veacuri pe franci și apoi pe ruși. Nu există așa ceva, că ești bun sau rău, și dacă ești băiat bun o să mergi în Rai, iar dacă ești băiat rău o să mergi în iad. Nu există o asemenea concepție la Părinții Bisericii.

Dar ce există? Există nevoința, care-i terapeutică, urmărind să tămăduiască energia noetică a omului și să o separe de energia sa rațională, și să pună în lucrare înlăuntrul omului o energie rămasă inactivă sau care se ocupă cu lucrări improprii menirii omului.”

– Ioannis Romanidis, „Dogmatica empirică”, p. 155, Editura Doxologia