Ghetsimani

„Există o experienţă iniţială a convertirii, greu, dacă nu imposibil de caracterizat, ca una ce ţine profund de taina persoanei umane. Acest demers iniţial trebuie văzut fundamental ca o deschidere. El lasă sufletului posibilitatea unei altfel de experimentări a realităţii decât cea de până atunci. Este o naştere a unor convingeri interioare nu atât prin argumentaţie raţională, cât prin intuirea a ceva profund, infinit, fundamental, care dă viaţă şi care cheamă către viaţă. De aici începe drumul presărat cu greutăţi al maturizării credinţei. Imaginea “angelică” a credinciosului ferit de orice disconfort al eşecului nu corespunde realităţii.

Rugul aprins

„Omul rămâne ce l-a numit Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu și asemănarea (potențial asemănare, dar chipul nu s-a distrus în om). Și-acest chip strigă către ale sale; dacă vreți, în termeni politici moderni, „își caută drepturile”. Acest chip al lui Dumnezeu își caută originea și destinul. Și omul, de-a lungul istoriei, caută pe Dumnezeul lui și își caută ființa lui.

Cultura Duhului

Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârșit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârșit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea și poți din ele să scoți pâine, dacă ești Fiul lui Dumnezeu.” Și Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai din pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu.” Adică cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu este hrană? Este ca pâinea? Atunci înseamnă că lăcomia de mâncare este până la urmă o foame de cuvântul lui Dumnezeu; și noi, netrăind cuvântul lui Dumnezeu, ne lăsăm duși, nu de foame – că lacomul nu mai are foame, deja stomacul zice: „Destul, nu mai pot, sunt îngreuiat”, dar el are plăcere de a mânca. Asta-i lăcomia – plăcere. Plăcerea mai vrea. Pântecele nu mai vrea.

Mahomed, Iisus, Buddha

„Toată experiența vieții mele, din anul tinerețelor până la bătrânețe, m-a dus către o limpede viziune: că felul în care ne reprezentăm mental Întâia Ființă, pe Dumnezeul cel Fără de Început, se răsfrânge în toate manifestările vieții noastre. […] Orice schimbare în viziunea noastră mentală a Începutului fără de început, a Principiului a tot ce există, aduce neapărat cu sine o schimbare corespunzătoare în simțirile, gândurile, facerile și reacțiile noastre la tot ce ne înconjoară”

– Arhimandritul Sofronie Saharov, „Nașterea întru împărăția cea neclătită”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 19 și 76

„Cel ce are dragoste nu știe să pizmuiască;  nu e ușuratic, fălos și pornit; nu se îngâmfă față de cineva; nu se poartă cu necuviință față de aproapele; nu caută numai cele spre folosul său, ci și spre al aproapelui; nu se mânie degrabă împotriva celor ce-l supără; nu ia în seamă dacă suferă vreodată un rău; nu se bucură de nedreptatea prietenilor, ci se bucură de adevărul dreptății lor; toate le rabdă câte vin asupra lui cu întristare; toate le crede din simplitate și nerăutate; toate cele făgăduite nouă de Dumnezeu nădăjduiește că le va lua; toate ispitele le rabdă, nerăsplătind răul cu rău; și niciodată lucrătorul dragostei nu cade din dragostea aproapelui (1 Cor. XIII, 4-8).

Cuviosul Nichita Stithatul, cap 87 din „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, vol. VI

Vamesul si fariseulDupă-amiază, zi de primăvară, lume agitată și grăbită în centrul Bucureștilor. În drumul meu, o oază de liniște: biserica. Intru, mă așez cuminte pe un scaun și mă rog în tăcere, închizând ochii. Încep să gust bucuria rugăciunii. Pentru o clipă, numai eu și Dumnezeu…

Cina cea de taină

De cânți rugăciune lui Dumnezeu și un frate stă la ușa chiliei tale și bate, să nu pui mai presus fapta rugăciunii decât fapta dragostei și să treci cu vederea pe fratele tău. Căci acest lucru nu e plăcut lui Dumnezeu. El vrea untdelemnul iubirii, și nu jertfa rugăciunii.

Cuviosul Nichita Stithatul, cap 76 din „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, vol. VI

Top