Sfântul Isaac Sirul

Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău.

Sfântul Isaac Sirul

Mergând pe firul unor tot mai adecvate reprezentări ale lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au înțeles neputințele și limitele acestui demers. Chiar inventarul – niciodată complet – al numelor lui Dumnezeu nu ar putea asigura o imagine satisfăcător de cuprinzătoare. Iar cunoașterea lui Dumnezeu depășește infinit orice reprezentare, este trans-conceptuală. Iată de exemplu cum sfântul Isaac Sirul remarcă încurcătura umană pe care o resimțim în fața atributelor cu care Îl numim pe Dumnezeu. Astfel, vorbind despre paradoxul existenței dreptății și iubirii la măsuri dumnezeiești, sfântul spune:

http://eatsoftbacon.deviantart.com/art/Human-Nature-Morph-4745088

Antropologia studiază pe om ca să vadă ce este omul, dar noi studiem pe Hristos ca să vedem ce este omul. Hristos este Dumnezeu, dar este Dumnezeu care a venit în firea noastră, ca să ne arate ce este omul aşa cum L-a gândit El. Nici unul din fiii lui Adam nu a putut să ajungă la slava a ceea ce este să fie un om deplin. Şi atuncea Dumnezeu, ca un meşter, Şi-a „suflecat mânecile” şi S-a pus pe lucru ca să arate ucenicului cum trebuie să facă lucrarea. EI, adică, S-a facut Om, a intrat în firea pe care a înfăptuit-o EI Însuşi şi ne-a arătat ce este un Om.

Cele ce sunt cu neputință la om sunt cu putință la Dumnezeu

Întrebare: Părinte Rafail, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?

Părintele Rafail: Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi: Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că „voi putea eu vreodată să ajung la asta?” – firea ta mărturiseşte că „lucrul acela nu face parte din mine,” nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu aşteptaţi mai puţin decât cele cu neputinţă! Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, că cele cu putinţă le facem şi noi.

Sfântul Nicodim Aghioritul

Adevărata dulceață a minții este să se îndeletnicească întotdeauna și să se desfete cu frumusețile gândite. („Căci cele gândite sunt hrana minții”, după Sfântul Maxim). Aplecarea ei către dulceața cea simțită [trupească, materialnică] este împotriva firii [obișnuite] a ei. [Această tendință] este silnică, împătimită, stricăcioasă, și cu totul străină de ea. „Căci când mintea este robită de simțuri – zice filosoful meu de-Dumnezeu-purtător, Sfântul Isaac -, atunci ea mănâncă hrana fiarelor. Cu alte cuvinte, ea se face ca dobitoacele și ca fiarele.”

Părintele Rafail Noica

Trebuie să ne nevoim în ceva ce strămoșii noștri, care erau, cât de cât, apropiați de Dumnezeu, în mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu. Vezi o primejdie: Doamne! Și zici ceva lui Dumnezeu. Vezi un păcat în tine: Doamne, uite ce-i în mine, nu mă lăsa așa! Vezi pe cineva care te supără, și nu te poți împăca cu el: Doamne, spune ceva în inima mea pentru aproapele meu! ș.a.m.d. Chemați-L pe Dumnezeu! Zicem că Iisus Mântuitorul este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om (I Timotei 2, 5). Îndrăznesc să spun că lui Dumnezeu îi place să mijlocească și între om și om. Cheamă-L pe Dumnezeu, Mijlocitor între tine și vrăjmașul tău, între tine și cei cu care te-ai certat, și să vezi, cum spuneam către cineva acum câtăva vreme: Dumnezeu nu există! Nu! Doar se preface! Fă și tu „ca și cum ai crede”, și să vezi cum și Dumnezeu se face „ca și cum există”! Și provocăm „coincidențe” dintr-acelea.

Pocăința

Ce este pocăința? Iarăși, un lucru ce nu se înțelege drept astăzi. Pocăința nu este numai o părere de rău și o „miorlăială” pentru niște răutăți pe care le-am făcut; pocăința este dinamica spre viața vecinică. Părintele nostru duhovnic, Părintele Sofronie – și, dacă vă uitați, în armonie cu toată filocalica – spune că este începutul autenticei contemplări. Ce se întâmplă în pocăință? Uitați-vă câți oameni împrejurul nostru sunt inconștienți de păcat, dar și noi ieri-alaltăieri; trăiam păcatul și nici nu știam că-i păcat. De câte ori n-am auzit: O, Părinte, nu știam că ăsta-i păcat! Sau eu, cândva, n-am știut că ăsta-i un păcat, decât când am văzut într-o rugăciune, sau în întrebările acelea din Molitfelnic.

Iertarea

Dragostea iartă celui păcătos. Și acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboață și am cerut iertare, mi-a spus: „Părinte Rafail, ești iertat înainte să ceri; dar dacă ești așa, noi cum putem să trăim cu tine?”

Grădina Eden-ului și căderea omului, de Jan Brueghel de Elder și Peter Paul Rubens

„Răul este văzut de sfântul Maxim Mărturisitorul ca mișcare nerațională a facultăților sufletești spre altceva decât ținta lor finală. […] Păcatul este „nu”-ul prin excelență, este iraționalul în sens de refuz al conlucrării cu o rațiune divină care structurează omul în ființa sa. Deopotrivă, sistemul de păcătuire numit patimă este comportamentul aberant care permanentizează iraționalul, care îi dă tot mai multă substanță. Patima declanșează o foame infinită de finit, pervertește nevoia de hrănire a omului din realitatea prezenței dumnezeiești printr-o alienată alimentare cu roșcovele, niciodată sățioase, al unei mâncări porcești, ancorate în sensitiv. Patima dă dependență de comportamente care dezintegrează ființa umană, fiind în acest sens adevărată drogare.

Dezamăgire

Dez-amăgire – interesant cuvânt, și de luat în serios! Când suntem dezamăgiți, să ne uităm unde eram amăgiți, și atuncea durerea dezamăgirii va putea deveni un moment al mântuirii noastre, să nu mai fim amăgiți. Deci o putință de a ne lumina.”

– Rafail Noica, „Cultura Duhului”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, p. 114

Top