Vedeți că postul, ca orice înfrânare, ține de dragoste. Dragostea cere o nevoință.

By in Biserică, tipic, icoană on 7 aprilie 2015

Postul

Postul. Ce este postul? Postul, ca orice înfrânare de la cele ale lumii acesteia, de la cele ale vieții biologice, este parte dintr-o nevoință omenească prin care micșorăm puțin părtășia noastră cu materia, cu biologia. E o taină în om, unde, împuținându-se puterea acestei biologii grosolane, se poate da mai mult liber-frâu duhului să-și exprime ale sale. Dacă vreți, în expresia Sfântului Pavel, „trupul râvnește împotriva duhului și duhul râvnește împotriva trupului” (Galateni 5, 17). Și poate toți, sau mulți dintre noi cunoaștem și asta: sunt momente, care sunt probabil momente de har, când, dacă mâncăm, parcă „stricăm” ceva care mișcă în duhul nostru, în inimile noastre. Dacă mai avem prea multă părtășie cu ale pământului, parcă se risipește ceva mai prețios.

Această conștientizare poate să meargă foarte departe, până la acele nevoințe precum le cântă Troparele pentru sfinți cuvioși, „nevoințe mai presus de fire”. Dar deocamdată nevoințe pe măsura puterii noastre firești, deși postul, cum e Postul acesta de Paști, nu este post în sensul adevărat al cuvântului – cum a postit Moisi, cum a postit Ilie, cum a postit Mântuitorul, patruzeci de zile nemâncând nimic. Și au postit și Părinții noștri din școala filocalică, ca să-i zicem așa, de când cu Antonie cel Mare, ba poate și înainte. Au postit și patruzeci și, zic în Patericul Egiptean, și șaizeci de zile (și au socotit că totuși patruzeci de zile este măsura omului cum a arătat-o Hristos, Dumnezeul cel Întrupat). Dar ce numim noi post este un prim pas, accesibil tuturor. Este, putem zice, un regim, o dietă. Vedeți că postul, ca orice înfrânare, ține de dragoste. Dragostea cere o nevoință. Câte fete tinere astăzi nu țin regim ca să-și păstreze silueta? În măsura și în legile dragostei de care ești cuprins este și măsura și legile înfrânării sau nevoinței cu care o să te nevoiești.

Noi râvnim către cele ale vieții veșnice, dar trecem prin nevoințe asemănătoare; ne nevoim nu ca să ne păstrăm silueta, nu pentru aceleași motive ca tinerele care vor să își câștige pe cineva în viața aceasta, un soț, ci în primul rând, fiindcă un trup prea greoi nu prea se dă rugăciunii. Și chiar pentru motive de sănătate am putea să ținem acest post, fiindcă sănătatea este folositoare pentru viața noastră duhovnicească. Și-n al doilea rând, dar cu mai multă importanță, pentru a lăsa mai mult liber-frâu duhului să se manifeste. Căci, cu precădere la sfârșitul Marelui Post de acuma, al Paștilor, de am postit bine, sau de am postit mai puțin bine, sau chiar rău, totuși în preajma Paștilor parcă altceva mișcă în noi, parcă altfel ni se dă rugăciunea decât în zilele când, fiindcă suntem mai liberi, ne îmbuibăm cu toate bunătățile pământului.

– Rafail Noica, „Cultura Duhului”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 121-122.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *