Nu există așa ceva, că dacă ești băiat bun o să mergi în Rai, iar dacă ești băiat rău o să mergi în iad

By in Morală, Recenzii de cărți on 12 martie 2015

Dogmatica empirica - Ioannis Romanides

„Nu există morală creștină. În teologia ortodoxă există nevoință, care-i terapeutică. Nu există morală în sensul de morală filosofică, care i-a dominat atâtea veacuri pe franci și apoi pe ruși. Nu există așa ceva, că ești bun sau rău, și dacă ești băiat bun o să mergi în Rai, iar dacă ești băiat rău o să mergi în iad. Nu există o asemenea concepție la Părinții Bisericii.

Dar ce există? Există nevoința, care-i terapeutică, urmărind să tămăduiască energia noetică a omului și să o separe de energia sa rațională, și să pună în lucrare înlăuntrul omului o energie rămasă inactivă sau care se ocupă cu lucrări improprii menirii omului.”

– Ioannis Romanidis, „Dogmatica empirică”, p. 155, Editura Doxologia

Recent, pe piața de carte românească, a apărut primul volum din „Dogmatica empirică” a Părintelui Ioannis Romanidis, unul dintre marii teologi ortodocși ai secolului al XX-lea care a contribuit la reîmprospătarea teologiei ortodoxe printr-o revenire la izvoarele patristice și la abordarea empirică a tradiției ascetico-isihaste răsăritene.

Așa cum arată și citatul prezentat la început, cartea provoacă și stârnește la reflecție prin maniera în care tratează subiecte precum dogma, morala sau revelația creștină, toate acestea fiind privite de către Părintele Ioannis din perspectivă terapeutică. Cu privire la moralismul care începe să fie din ce în ce mai prezent și în mediul ortodox, ca urmare a agățării de „litera care omoară” și de pierderea duhului evanghelic, Părintele subliniază în cartea sa că „în tradiția ortodoxă nu împărțim oamenii în buni și răi, morali și imorali. Nu există așa ceva în Biserica Ortodoxă. În Biserica Ortodoxă există trepte de desăvârșire. Nu moral-imoral, bun-rău.” Cu alte cuvinte, demersul autentic ortodox este unul terapeutic, care trece prin cele trei trepte ale curățirii, iluminării și îndumnezeirii. A fi „bun” sau „moral” după criterii exterioare nu înseamnă aproape nimic dacă dimensiunea interioară este neglijată.

În ce măsură putem spune că tâlharul de pe cruce a fost un om moral? Dar femeia desfrânată care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimile ei? Dar vameșul acela care se ruga cu inima zdrobită și nu îndrăznea să-și ridice ochii din pământ? În schimb, fariseul, care împlinea exterior toate faptele legii, pare a fi fost un om bun și moral: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri… Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Luca 18:11-12). Cu toate acestea, se pare că tocmai păcătoșii au fost mai bine primiți de Dumnezeu, căci aceștia au avut experiența pocăinței (metanoia, schimbarea minții) și a iluminării minții, prin care s-au cunoscut pe sine cu adevărat și au ajuns la cunoștința iubirii și a bunătății lui Dumnezeu. Fariseul, omul moralist și moralizator, nu reușește să-și ilumineze mintea, ci vede defectele tuturor celorlalți, iar în sinea lui e mândru, căci îndeplinește lista minimă de fapte prin care poate fi văzut „bine” de către ceilalți. De aceea, pentru Părintele Ioannis, creștinismul nu este o morală și nu pune accent pe morală. El preferă să folosească termenul de „nevoință”, pe care îl definește ca „împreună-lucrarea omului cu energia necreată a lui Dumnezeu”. Poate ar fi cazul să medităm puțin la semnificația profundă a ceea ce încearcă să ne transmită acest teolog.

Am atins aici doar câteva mici nuanțe ale meditației pe care ne-o propune Părintele Romanidis în primul volum din cartea sa. Dacă doriți să aprofundați subiectul și să aflați și care este viziunea teologului asupra dogmei ortodoxe ca „medicament”, vă recomand cu multă căldură să-i citiți cartea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *