Cuvânt despre citirea Sfintelor Scripturi

By in Exegeză biblică, Filocalia on 10 martie 2015

Citirea Sfintelor Scripturi

„Altfel citesc Scripturile cei începători în viața de evlavie, altfel cei ce au înaintat până la mijloc și altfel cei ce au alergat până la desăvârșire. Celor dintâi citirea le este pâinea de la masa lui Dumnezeu, care susține inimile lor în sfințitele nevoințe ale virtuții și le dă vigoarea tăriei pentru lupta cu duhurile care pricinuiesc patimile, și-i face luptători viteji împotriva dracilor ca să poată zice: ‘Gătit-ai înaintea mea masă împotriva celor ce mă necăjesc pe mine’ (Ps. XXII, 5). Celor de-al doilea le este vin din potirul dumnezeiesc, înveselind inimile lor și scoțându-i din ei înșiși prin puterea înțelesurilor și ridicându-le mintea de la litera care-i omoară ca să cerceteze adâncurile duhului ei și să le fie întreagă născătoare și descoperitoare de înțelesuri, încât să poată spune și aceștia, cu drept cuvânt: ‘Paharul Tău mă îmbată cu tăria lui’ (Ps. XXII, 5). Iar celor din urmă le este untdelemn al Duhului dumnezeiesc, înfrăgezindu-le sufletul, îmblânzindu-l și ridicându-l mai presus de slăbiciunea trupului ca să poată striga și ei, bucurându-se: ‘Vărsat-ai untdelemn peste capul meu și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele’ (Ps. XXII, 5-6).”

Cuviosul Nichita Stithatul, cap 90 din „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, vol. VI

Atunci când citim Sfânta Scriptură, este bine să cunoaștem faptul că bazându-ne exclusiv pe puterea noastră de înțelegere, patimile noastre se vor suprapune într-o oarecare măsură peste duhul celor scrise.

Așadar, cel „începător în viața de evlavie”, care se află la treapta practică a luptei cu patimile și nu a ajuns încă la nepătimire, citește Scriptura mai mult în litera ei, dar dacă face aceasta cu smerenie și cu luare-aminte și caută îndrumare de la duhovnic, de la Sfinții Părinți și de la prietenii duhovnicești mai experimentați în lupta cea bună, litera Scripturii îi este pâine care îl hrănește întărindu-l în virtute.

Pentru cel ce a ajuns la mijloc, atingând prima nepătimire și o oarecare stabilitate în virtute, Scriptura devine într-o anumită măsură transparentă, astfel că mintea trece dincolo de „litera care omoară” până la duhul dătător de viață al cuvintelor Cuvântului. Aceasta este treapta pe care Sfinții Părinți o numesc contemplație naturală, căci aici toate lucrurile din creație devin litere pline de duh: râurile, munții, plantele și animalele, stelele și soarele, toate vestesc măreția lui Dumnezeu, căci „cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi” (Romani 1:20).

În timp ce trăirea celui aflat pe treapta contemplației naturale este încă una mijlocită, căci privește către Dumnezeire prin sticla semitransparentă a făpturilor, cel ce a ieșit oarecum din sine și din firea sa și tinde către desăvârșire se unește cu Dumnezeu ca dumnezeu după lucrare și intră în dialog cu Însăși Sursa revelației, lăsând în urmă literele Scripturii și petrecând cu Duhul.

Așadar, Scriptura nu trebuie citită ca un roman, ci trebuie să ne raportăm la ea ca oglindă în care sufletul se poate privi pe sine și în același timp ca fereastră prin care putem contempla tainele dumnezeiești, atunci când sufletul și-a curățit ochii săi îndeajuns de mult prin lacrimi și rugăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *