Cuvânt despre Iubire și Cruce

By in Diverse, Filocalia on 8 martie 2015

Cina cea de taină

De cânți rugăciune lui Dumnezeu și un frate stă la ușa chiliei tale și bate, să nu pui mai presus fapta rugăciunii decât fapta dragostei și să treci cu vederea pe fratele tău. Căci acest lucru nu e plăcut lui Dumnezeu. El vrea untdelemnul iubirii, și nu jertfa rugăciunii.

Cuviosul Nichita Stithatul, cap 76 din „Cele 300 de capete despre făptuire”, Filocalia, vol. VI

Pentru orice om care a citit Evangheliile sau participă la viața Bisericii, este evidentă centralitatea iubirii în viața creștinului.
Sfântul Evanghelist Ioan afirmă că „cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8), iar Sfântul Apostol Pavel spune, „chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Corinteni 13:3). Astfel, iubirea este cea care îndumnezeiește și dă sens acțiunilor noastre, orice practică „spirituală” fiind goală și fără rost („nu-mi foloseşte la nimic”) dacă nu este din iubire și pentru iubire. Dar cum ajungem la iubire?

În citatul prezentat la începutul articolului, observăm că iubirea față de aproapele nostru își are izvorul în iubirea față de Dumnezeu, căci a-l ignora pe fratele nostru preferând rugăciunea în singurătate „nu e plăcut lui Dumnezeu. El vrea untdelemnul iubirii, nu jertfa rugăciunii”. A-L iubi pe Dumnezeu cu adevărat înseamnă a-I face voia („facă-Se voia Ta”), iar Dumnezeu vrea „să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Un înțeles mai adânc ar fi, însă, acela că iubind pe Dumnezeu, iubești și ceea ce Dumnezeu iubește, iar „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Iubirea lui Dumnezeu pentru creația sa nu are margini. Pentru omul ce privește în sus prin rugăciune, descoperind prin iubirea față de Hristos dimensiunea verticală a tainei existenței, iubirea față de toate ființele în mijlocul cărora trăiește este un corolar firesc.

Așadar, fundamentul unei vieți ce tinde spre desăvârșire în plan orizontal este verticalitatea iubirii de Dumnezeu, căci „noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” – astfel că, în cel mai înalt sens, iubirea ne este dată, însă trebuie să o și acceptăm liber și conștient, clipă de clipă – și „dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este!” (1 Ioan 4:19-20). Cu adevărat, iubirea în concepție creștină e cruciformă și nu poate fi actualizată deplin decât prin Cruce și prin Cel Ce a sfințit-o cu Sângele Său, Cuvântul care există mai înainte de întemeierea lumii.

Despre măsura în care iubirea este sau nu prezentă în religiile de tip monist sau naturalist, vom vorbi în altă parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *